Index     Administraţia Parcului     Informaţii despre Parc     Trasee Turistice     Atracţii Turistice     Harta Parcului    

Rezervaţii Naturale     Faună     Floră     Hidrologie     Galerie Foto     Reguli de vizitare     Regulamentul Parcului

 

REGULAMENTUL PARCULUI NAŢIONAL CHEILE NEREI – BEUŞNIŢA 

 

 

CAPITOLUL I

ÎNFIINŢAREA, SCOPUL, LIMITELE, ZONAREA ŞI MANAGEMENTUL PARCULUI NAŢIONAL

CHEILE NEREI – BEUŞNIŢA 

 

Art.1. Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa (PNCNB), înfiinţat în anul 1990 prin Ordinul Ministrului nr. 7/1990, reconfirmat prin Legea 5/2000 – Sectiunea III – Arii protejate si delimitat prin Hotărârea Guvernului României nr. 230/04.03.2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei,parcurilor naţionale , parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora , este arie protejată de interes naţional, fiind încadrat, conform clasificării IUCN, în categoria a II-a (Parc Naţional). Preluat în administrare conform Contractului nr.732/MMGA/22.05.2004, încheiat între Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA.

 Art.2. Scopul pentru care a fost înfiinţat Parcul Naţional Cheile Nerei -Beuşniţa este conservarea biodiversităţii, a peisajului si tradiţiilor locale, încurajarea ecoturismului bazat peaceste valori, educaţia ecologică şi conştientizarea publică. PNCNB corespunde categoriei II IUCN –“Parc naţional - arie protejată gestionată în principal pentru protecţia ecosistemelor şi recreere

Art.3. Limitele şi suprafaţa Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa sunt cele stabilite în Legea 5 /2000 şi HG 230/2003. Suprafata parcului este de 36.758 ha după HG 230 /2003 (37.100 ha după Legea 5/2000 ).

 Art.4. Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa are o suprafaţă totală de 36.758 ha şi cuprinde următoarele zone funcţionale (conf. Anexei 1):
a. Zonele de protecţie strictă: Izvorul Bigăr, Beuşniţa, Şuşara, Valea Rea cu o suprafaţă totală de 1. 144 ha.
b. Zonele de protecţie integrală: Cheile Nerei, Ciclova-Ilidia, Cheile Şuşara, Ducin, Bigăr, Liciovacea, având o suprafaţă totală de 6.444 ha..
c. Zona de conservare durabilă în suprafaţă de 28.923 ha (d.c. zona “ tampon” a zonei de conservare durabilă este de 4.076 ha).
d. Zone de dezvoltare durabilă a activităţii umane în suprafaţă de 247 ha.

 Art.5. Responsabilitatea managementului Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa revine Administraţiei Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa (APNCNB), subunitate din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor. APNCNB constituită în baza OUG 236-2000 privind regimul regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată prin Legea 462 / 2001 modificată prin OUG 57 / 2007 şi HG 230 / 2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi naturale şi constituirea administraţiilor acestora.

Art.6. Structura de administrare

Administraţia parcului (APNCNB) stabilită prin H.G. 230/2003 are următoarea structură :
- Director parc
- Sef pază
- Contabil-sef
- Responsabil relaţii cu comunităţile şi educaţie ecologică
- Biolog
- Specialist în tehnologia informatiei
- 6 agenţi de teren
Administratia parcului elaborează planul de management şi supraveghează toate activităţile ce se desfăşoară pe teritoriul Parcului, asigurând o gospodărire unitară a tuturor activităţilor de pe raza sa, în vederea conservării biodiversităţii şi a utilizării durabile a resurselor naturale în conformitate cu zonarea internă a parcului, urmărind respectarea prezentului regulament, elaborat în baza OUG nr.57 /2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Activităţile APNCNB legate de conservarea resurselor naturale şi cultural-istorice sunt coordonate şi avizate de Consiliul Ştiinţific (CS) al Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa format din reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale, ştiinţifice şi administrative, componenţa acestuia este aprobată prin ord.MMGA nr.645 /27.10.2004.
Participarea factorilor interesaţi se asigură prin Consiliul Consultativ de Administrare (CCA), confirmat prin Ord. MMGA nr.713/12.11.2004, care are un rol consultativ în planificarea şi realizarea activităţilor legate de gospodărirea Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa.


Art. 7. a ) Planul de Management şi Regulamentul PNCNB se elaborează de către administratia acestuia şi se avizează de către:
- Consiliul Ştiinţific
- Consiliul Consultativ de Administrare
- Agentia Naţionala a Ariilor Protejate
şi se aprobă prin Hotarâre de Guvern la propunerea Autorităţii Centrale pentru Protecţia Mediului.
b ) Respectarea planului de management şi a regulamentului este obligatorie pentru APNCNB, precum şi pentru persoanele fizice şi juridice care deţin sau administrează terenuri şi alte bunuri şi/sau care desfăsoară activităşi în perimetrul ariei naturale protejate.
c ) Regimul de protecţie se stabileşte indiferent de destinaţia terenului şi de deţinător,iar respectarea acestuia este obligatorie,conform prevederilor legale privind regimul ariilor naturale protejate.


Art. 8. PNCNB va fi evidenţiat în mod obligatoriu în planurile naţionale, zonale şi locale de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

 

CAPITOLUL II

ACTIVITĂŢI PERMISE ÎN PARCUL NAŢIONAL CHEILE NEREI – BEUŞNIŢA IN
CONDIŢIILE PREZENTULUI REGULAMENT

Art.9 Orice studii care planifică activităţi de exploatare a resurselor naturale pe suprafaţa parcului, cum sunt studiile care planifică activităţi: silvice (amenajamente şi alte studii sumare), agricole, zootehnice, turistice, piscicole, cinegetice, geologice, orice proiecte care planifică lucrări de construcţii de orice fel, activităţi sportive, etc, se supun în mod obligatoriu de către proiectanţi avizării administraţiei PNCNB. Avizarea este absolut necesară în vederea verificării de către administraţia parcului a încadrării activităţilor planificate de studiile sau proiectele menţionate mai sus în prevederile planului de management al PNCNB.

Cercetare ştiinţifică


Art. 10 Cercetarea ştiinţifică în PNCNB are ca scop primordial cunoaşterea în vederea conservării patrimoniului natural şi cultural al Parcului National Cheile Nerei - Beusnita. Pentru realizarea acestui scop, după inventarierea speciilor şi evaluarea gradului lor de periclitare, APNCNB va asigura monitorizarea continuă a elementelor endemice, periclitate sau rare, precum şi a habitatelor caracteristice .

Art. 11. Activitatea de cercetare ştiinţifică pe teritoriul PNCNB se desfăşoară cu avizul APNCNB, care sprijină logistic, în măsura posibilităţilor, activitatea de cercetare.

Art. 12. Activitatea de cercetare în PNCNB efectuată de către colaboratori externi ai APNCNB se va desfăşura pe baza unui contract de cercetare încheiat cu APNCNB. Clauzele contractului se stabilesc de comun acord de către părţi. In cazul temelor de cercetare care necesită date/informaţii privind PNCNB,furnizate de APNCNB, se va încheia un contract care să asigure accesul APNCNB la rezultate in vederea utilizării lor în activitatea de management a parcului şi la completarea bazei de date, cu respectarea dreptului de autor.

 

Silvicultură

 

Art.13. a) Pe terenurile care fac parte din fondul forestier inclus în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa se execută numai lucrările prevăzute în amenajamentele silvice conform zonarii Parcului şi cu acordul Administraţiei Parcului.
b) Alte lucrări silvice în afara celor prevăzute în amenajamentele silvice se execută doar cu avizul Consiliului Ştiinţific. Lucrările silvice se execută cu respectarea reglementarilor în vigoare privind zonarea funcţională a pădurilor şi a Parcului National Cheile Nerei– Beusnita, respectiv în zonele cu protecţie strictă (ZPS) şi cu protecţie integrală (ZPI) nu se execută nici un fel de lucrări de exploatare a pădurilor, personalul silvic executând doar paza acestora, iar în celelalte zone ale parcului se execută lucrările prevazute în amenajamentele silvice, care vor fi armonizate în conformitate cu OUG 57 / 2007. În zona tampon se execută lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor, lucrările speciale de conservare cu accent pe promovarea regenerării naturale, fără extragerea materialului mort, cu excepţia cazurilor în care se manifestă atacuri de dăunători, în primul rând de parcele întregi limitrofe zonei de protecţie strictă sau integrală, iar în restul zonei tampon este permisă aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor.

Art.14. Pe terenurile private, cu vegetaţie forestieră, se execută numai lucrările prevăzute în studiile de amenajare sumară, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind zonarea funcţională a pădurilor şi a Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa. Lucrări în afara celor prevăzute în amenajamentele silvice se execută cu avizul Consiliului Ştiinţific.

Art.15. În cazul producerii de fenomene de forţă majoră (incendii, calamităţi, epizootii, focare de infecţii etc.) instituţiile abilitate intervin conform prevederilor legale, cu obligativitatea înştiinţării APNCNB.

Art. 16. Pe teritoriul Parcului sunt interzise vânătoarea şi pescuitul (Legea 407/2006,art. 1 lit j)

Turism

 

 

Art. 17. În Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa sunt permise activităţi de turism şi de educaţie, cu respectarea regulilor de vizitare a Parcului.

Art. 18. Punctele de acces în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa sunt la: Anina, Oraviţa, Ciclova Montană, Potoc, Sasca Montana, Cărbunari, Şopotu Nou, Moceriş, Cheile Minişului (Bigăr).

Art. 19. Vizitarea Parcului National Cheile Nerei – Beusnita se face pe baza biletului de vizitare, stabilit de catre APN cu avizul Agentiei Nationale pt. Arii Protejate, conf. OUG 57/2007, art.30, alin.3. Perceperea tarifului de vizitare se va face la punctele de acces pe teritoriul parcului de către persoanele autorizate de APNCNB.

Excepţii de la plata tarifului de vizitare:
a. copii sub 7 ani,
b. voluntari care dovedesc cu adresă scrisă sau cu contract de voluntariat semnat de APNCNB că prestează o activitate utilă Parcului,
c. personalul de supraveghere a animalelor pentru care s-au contractat păşuni în PNCHNB.
d. personalul APNCNB şi membrii Consiliului Ştiinţific,
e. personalul silvic de la ocoalele silvice de pe raza Parcului sau din Direcţia Silvică Resita,
f. personalul Academiei Române,
g. membrii serviciilor Salvamont şi salvaspeo care activează în Parc,
h. personalul de serviciu al construcţiilor aflate pe teritoriul Parcului,
i. împuterniciţii pentru implementarea Regulamentului Parcului, pe bază de legitimaţie,
j. personal de la alte unităţi/instituţii, cu delegaţie în interes de serviciu
k. localnicii care deţin terenuri în Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa.
l. ghizii de turism angajaţi de APNCNB m. persoanele cu handicap, pentru care legislaţia în vigoare prevede scutirea de plata unor taxe.
n. echipele de cercetare şi explorare care desfăşoară acţiuni pe suprafaţa parcului cu aprobare de la administraţia parcului.
Vor achita 50% din valoarea biletului de vizitare următoarele categorii de vizitatori:
a. elevii şi studenţii, dacă dovedesc această calitate cu acte legale, vizate pe anul în curs,
b. pensionarii, dacă dovedesc această calitate cu cuponul de pensie.

Art. 20 Tariful de vizitare se stabileşte anual cu Consiliului Ştiinţific, şi se percepe la punctele de acces şi control: Anina, Oraviţa, Ciclova Montană, Pod Bei, Sasca Montana, Cărbunari, Şopotu Nou, sau pe teritoriul Parcului de către persoane autorizate de APNCNB.

Art. 21. Excursiile organizate de către persoanele juridice în Parcul National Cheile Nerei– Beuşniţa se fac numai cu ghizi autorizaţi de către Autoritatea Naţionala pentru Turism şi abilitaţi de către Administraţia Parcului, cu informarea prealabilă a administraţiei.

Art. 22. Vizitarea Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa este permisă numai pe traseele marcate.

Art. 23. Întreţinerea marcajelor turistice, deschiderea de noi trasee şi amplasarea panourilor indicatoare şi informative se face numai cu aprobarea APNCNB.

Art. 24. Camparea pe teritoriul Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa se reglementează astfel:
a. Camparea este permisă în zona cantoanelor/cabanelor: Bei, Damian, Cerbu, Roşchii, Driştie, Ilidia după achitarea tarifului de campare.
b. În regim special, respectiv pentru o singură noapte este permisă camparea la Lacul Dracului în poiană, cu acceptul proprietarului.
c. Săparea de şanţuri în jurul locurilor de amplasare a corturilor este interzisă.

Art. 25. Aprinderea focului pe teritoriul PNCNB se reglementează astfel:
a. focurile de tabără sunt permise doar în vetrele special amenajate în acest scop în campările din zonele: Bei, Damian, Cerbu, Roşchii, Driştie, cu lemn de foc asigurat de administratorii locului de campare. Se vor respecta normele de prevenire şi stingere a incendiilor;
b. sunt strict interzise adunatul şi defrişarea vegetaţiei lemnoase de orice fel pentru facerea focului.
c. este interzisă aprinderea focului în fondul forestier şi la o distanţă mai mică de 100 m de pădure. În locurile de campare în care nu se asigură lemn de foc de către proprietari sau în alte locuri de pe traseele turistice, se permite doar utilizarea primusului.

Art. 26. Regimul deşeurilor pe teritoriul PNCNB se reglementează astfel:
a. Turiştii au obligaţia de a evacua deşeurile pe care le generează pe timpul vizitării Parcului. Deşeurile vor fi evacuate în afara Parcului şi se lasă doar în locuri special amenajate pentru colectare;
b. locurile permise pentru depozitarea temporară a deşeurilor provenite din activitatea cabanelor sunt: Bei, Damian, Cerbu;
c. responsabilitatea depozitării temporare a deşeurilor la cabane cu respectarea condiţiilor legale, astfel încât să nu existe posibilitate de acces pentru câini şi animale sălbatice, revine gestionarilor cabanelor în cauză;
d. responsabilitatea evacuării, cel puţin o dată pe lună, a deşeurilor menajere provenite din activitatea cabanelor revine administratorilor acestora.

Art. 27. Se interzice aruncarea deşeurilor de orice fel, inclusiv cadavre în doline, ponoare, peşteri .

Art. 28. Se interzice exploatarea rocilor din peşteri, derocările de orice fel şi deteriorarea vestigiilor arheologice .

Art. 29. Se interzice tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor, precum şi însuşirea celor rupţi sau doborâţi de fenomene naturale sau de către alte persoane.

Art. 30. Se interzice distrugerea, degradarea, respectiv colectarea în orice scop a plantelor, florilor sau a animalelor de orice fel din Parcul National.

Art. 31. Colectarea de specii de floră şi faună, face doar cu scop ştiinţific şi numai cu acordul scris al APNCNB.

Art. 32. Accesul câinilor în PNCNB este interzis. Formaţiile Salvamont pot utiliza în acţiunile lor câini utilitari.

Art. 33. Perturbarea liniştii în Parc este strict interzisă.

Art. 34. Este strict interzisă distrugerea sau degradarea panourilor informative şi indicatoare, precum şi a plăcilor, stâlpilor sau a semnelor de marcaj de pe traseele turistice.

Art. 35. Este strict interzisă degradarea refugiilor, adăposturilor, podeţelor, sau a oricărei alte construcţii sau amenajări de pe teritoriul Parcului.

Art. 36. Folosirea ambarcaţiunilor de orice tip pe lacurile Bei şi Dracului, cu excepţia celor destinate pentru colectarea de probe pentru cercetări ştiinţifice, este interzisă.

Art. 37. Utilizarea de detergenţi pentru spălare în apele curgătoare şi în lacuri sunt interzise.

Art. 38. APNCNB monitorizează turismul pe teritoriul PNCNB, în vederea stabilirii impactului acestei activităţi asupra mediului biotic din Parc şi pentru stabilirea măsurilor de protecţie ce se impun, inclusiv a celor de restricţionare a accesului turiştilor, dacă acest lucru se impune pentru conservare.

Art. 39. Circulaţia vehiculelor de orice tip (motorizate sau nu), este permisă numai pe drumurile publice şi cele forestiere autorizate, până în dreptul indicatoarelor sau barierelor care limitează accesul. Restricţiile de acces nu se aplică vehiculelor care deservesc interesele de management ale Parcului.

Serviciul Salvamont

 

Art. 40. Pe teritoriul PNCNB funcţionează formaţii Salvamont CS care patrulează pe traseele turistice şi intervin în caz de accidentare a turiştilor aflaţi in Munţii Aninei şi Locvei.

Art. 41. Membrii echipelor Salvamont colaborează cu APNCNB în acţiunile de pază organizate pe teritoriul Parcului.

Art. 42. APNCNB sprijină logistic echipele Salvamont în cazuri de forţă majoră (accidente grave).


Art. 43. Competiţiile şi manifestările cu caracter sportiv se organizează doar cu acordul serviciilor publice Salvamont şi cu avizul APNCNB.

 

Educaţie

 

Art. 44. Toate acţiunile educative vor fi planificate astfel încât să se desfăşoare în locurile, zonele, traseele permise conform zonării interne, să nu aducă nici un prejudiciu naturii şi să ajute la o mai bună administrare a PNCNB.

 

Agricultură

 

Art.45 . Pe terenurile cu destinaţie agricolă sunt permise doar activităţile tradiţionale, fiind interzisă folosirea oricărui îngrăşământ artificial sau specie alohtonă.

Art.46. 1) Exploatarea păşunilor este permisă doar pentru animalele persoanelor şi comunităţilor din satele care deţin păşuni în zona Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa.

  2) Subînchirierea păşunilor către deţinători de animale din zona învecinată cu Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, alţii decât proprietarii păşunilor, se face pe bază de contract încheiat între părţi cu aprobarea APNCNB.

Art. 47. Pe teritoriul Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa activitatea pastorală se desfăşoară respectându-se încărcătura de animale conform bonităţii pajiştilor .

Art. 48. Păşunatul se supune următoarelor reglementări:
a. păşunatul este interzis în Zonele de Protectie Strictă şi Integrală.
b. păşunatul cu caprine este strict interzis pe tot teritoriul Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa;
c. amplasarea de stâne şi adăposturi pastorale, adaptate specificului montan şi încadrate în peisaj, este permisă numai cu aprobarea APNCNB;
d. este interzisă amplasarea locurilor de târlire în apropierea pâraielor, traseelor turistice, locuri de popas, campinguri;
e. numărul admis de câini se stabileşte prin contractul de păşunat, în funcţie de numărul de oi din fiecare turmă, în limitele prevăzute de legislaţia în vigoare (Legea nr. 407/2006 )Câinii vor avea obligatoriu jujee. Pentru fiecare câine este obligatoriu să se prezinte adeverinţa de vaccinare.
f. trecerea prin fond forestier şi trecerea la apă se face cu respectarea reglementărilor în vigoare, în baza contractului încheiat cu administratorii/proprietarii de pădure.

Art.49. APNCNB iniţiază periodic studii pentru stabilirea capacităţii de suport a păşunilor pe care le aduce la cunoştinţă proprietarilor în vederea reglementării corespunzătoare a păşunatului.

Art. 50. APNCNB monitorizează activitatea de păşunat în PNCNB pentru stabilirea impactului acestei activităţi asupra florei si faunei din Parc si pentru stabilirea unor eventuale restricţii in zonele afectate.

 

Dezvoltare durabilă

 

Art. 51. În Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa la data inventarierii, există construcţii reprezentând: reţele (apă, electricitate, telefonie), captări de apă subterană, poduri, drumuri naţionale, judeţene, comunale, silvice, neamenajate, poteci, terasamente dezafectate CFF, lacuri artificiale, cabane, cantoane silvice, sălaşe, case în satul Stăncilova.


Art. 52. 1) Pe teritoriul Parcului este interzisă realizarea de construcţii, cu excepţia celor care vor deservi activităţi de cercetare sau de administrare şi gospodărire a Parcului.
2) Orice fel de construcţii noi cu scop ştiinţific, adăposturi necesare administrării şi gospodăririi parcului sunt admise cu respectarea prevederilor legale şi cu avizul Consiliului Ştiinţific al PNCNB.
3) Construirea de cabane/adăposturi turistice în zona de dezvoltare durabilă si in imediata vecinătate a Parcului se va face doar după efectuarea studiului de impact, conform reglementărilor în vigoare, cu accent deosebit pe impactul asupra Parcului. Arhitecturaconstrucţiilor va fi cea tradiţională, specifică zonei. Documentaţiile se avizează de către Consiliul Ştiinţific al PNCNB.
4) Modificările aduse planurilor de urbanism existente,vor fi însoţite de studii de impact,cu accent deosebit asupra cadrului peisagistic al zonei,cu avizul Consiliului Stiinţific.

 

Regimul deşeurilor menajere

 Art. 53. 1) Se interzice abandonarea deşeurilor de orice fel pe teritoriul PNCNB.
2) Deşeurile menajere rezultate din gospodăriile localităţilor situate în bazinul hidrografic al râului Nera, amonte de Şopotul Nou vor fi colectate şi depozitate în locuri desemnate, evitând orice fel de poluare a apelor de suprafaţă şi subterane.
3) Fiecare proprietar/administrator de clădire, unitate de cazare, unitate de servire a mesei inclusiv sălaş are obligaţia de a deţine un container pentru colectarea deşeurilor şi evacuarea acestora în cea mai apropiată localitate.
4) Deşeurile menajere rezultate din activitatea turistică vor fi evacuate de către vizitatori şi depozitate în localităţile unde se termină traseele turistici.

 

Apa

 

Art.54 . 1) Evacuarea apelor uzate din unităţile de cazare şi servire a mesei se va face prin epurare conform normelor în vigoare.
2) Apele uzate rezultate din localităţile situate în bazinul hidrografic al râului Nera, amonte de Şopotul Nou vor fi obligatoriu epurate, constituind pentru localităţi o prioritate de investiţii.

 

CAPITOLUL III

ACTIVITĂŢI PERMISE ÎN PERIMETRUL
PARCULUI NAŢIONAL CHEILE NEREI-BEUŞNIŢA
ÎN FUNCŢIE DE ZONARE INTERNĂ ŞI PROCEDURA DE AVIZARE

 

Art. 55. În Zonele cu protecţie strictă sunt permise doar activităţile:
a) cercetare,
b) educaţie şi ecoturism, cu limitările descrise în Planul de management al PNCNB

Art. 56. În Zonele de protecţie integrală sunt permise pe baza autorizaţiilor emise de către APNCNB următoarele activităţii:
a) ştiinţifice şi educative;
b) activităţi de ecoturism care nu necesita realizarea de construcţii-investiţii;
c) utilizarea raţională a pajiştilor pentru cosit şi/sau pasunat numai cu animale domestice, proprietatea membrilor comunităţilor care deţin păşuni sau care deţin dreptul deutilizare a acestora în orice forma recunoscuta prin legislaţia nationala în vigoare, pe suprafeţele, în perioadele şi cu speciile şi efectivele avizate de administraţia parcului, astfelîncât sa nu fie afectate habitatele naturale şi speciile de flora şi fauna prezente;
d) localizarea şi stingerea operativă a incendiilor;
e) intervenţiile pentru menţinerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice care constituie obiectul protecţiei, în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, a planului de acţiune provizoriu, elaboratîn acest scop de consiliul ştiinţific şi valabil pana la intrarea în vigoare a planului de management;
f) intervenţiile în scopul reconstructiei ecologice a ecosistemelor naturale şi al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, la propunerea administraţiei şi cu avizul consiliului ştiinţific, în baza aprobării de către autoritatea publica centrala pentru protecţia mediului;
g) acţiunile de inlaturare a efectelor unor calamitati, la propunerea administraţiei ariei naturale protejate, cu avizul consiliului ştiinţific, în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. În cazul în care calamitatile afectează suprafeţe de padure, acţiunile de inlaturare a efectelor acestora se fac la propunerea administraţiei ariei naturale protejate, cu avizul consiliului ştiinţific, în baza aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura;
h) acţiunile de prevenire a inmultirii în masa a dăunătorilor forestieri, care nu necesita extrageri de arbori, şi acţiunile de monitorizare a acestora;
i) acţiunile de combatere a inmultirii în masa a dăunătorilor forestieri, care necesita evacuarea materialului lemnos din padure, în cazul în care apar focare de înmulţire, la
propunerea administraţiei ariei naturale protejate, cu avizul consiliului ştiinţific şi în baza aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura.
În zonele de protecţie integrală sunt interzise:
a) orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum şi orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecţie şi/sau de conservare;
b) activităţile de construcţii-investiţii, cu excepţia celor destinate administrării ariei naturale protejate şi/sau activităţilor de cercetare ştiinţifică ori a celor destinate asigurării siguranţei naţionale sau prevenirii unor calamitati naturale.

Art. 57. În Zonele de Conservare Durabila se pot desfăşura următoarele activităţi:
a) ştiinţifice şi educative;
b) activităţi de ecoturism care nu necesita realizarea de construcţii-investiţii;
c) utilizarea raţională a pajiştilor pentru cosit şi/sau pasunat pe suprafeţele, în perioadele şi cu speciile şi efectivele avizate de administraţia parcului national, astfel încât sa nu fie afectate habitatele naturale şi speciile de flora şi fauna prezente;
d) localizarea şi stingerea operativă a incendiilor;
e) intervenţiile pentru menţinerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice care constituie obiectul protecţiei, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, a planului de acţiune provizoriu, elaborat în acest scop de consiliul ştiinţific al parcului şi valabil pana la intrarea în vigoare a planului de management;
f) intervenţiile în scopul reconstructiei ecologice a ecosistemelor naturale şi al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, la propunerea consiliului ştiinţific al ariei naturale protejate, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;

g) acţiunile de inlaturare a efectelor unor calamitati, cu acordul administraţiei ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. În cazul în care calamitatile afectează suprafeţe de padure, acţiunile de inlaturare a efectelor acestora se fac cu acordul administraţiei ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura;
h) activităţile de protecţie a pădurilor, acţiunile de prevenire a inmultirii în masa a dăunătorilor forestieri, care necesita evacuarea materialului lemnos din padure în cantităţi care depăşesc prevederile amenajamentelor, se fac cu acordul administraţiei ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura;
i) activităţi traditionale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacităţii productive şi de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum recoltarea de fructe de padure, de ciuperci şi de plante medicinale, cu respectarea normativelor în vigoare. Acestea se pot desfasura numai de către persoanele fizice sau juridice care deţin/administrează terenuri în interiorul parcului sau de comunitatile locale, cu acordul administraţiei ariei naturale protejate;
j) lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor, lucrări speciale de conservare cu accent pe promovarea regenerarii naturale şi fără extragerea lemnului mort, cu excepţia cazurilor în care se manifesta atacuri de daunatori ai pădurii ce se pot extinde pe suprafeţe intinse, în primul rând de parcele întregi limitrofe zonelor cu protecţie stricta sau integrala, în restul zonei-tampon fiind permisă aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturala a arboretelor: tratamentul taierilor de transformare spre gradinarit, tratamentul taierilor gradinarite şi cvasigradinarite, tratamentul taierilor progresive clasice sau în margine de masiv cu perioada de regenerare de minimum 10 ani. Tratamentele silvice se vor aplica cu restrictii impuse de planurile de management al parcurilor şi de ghidurile de gospodărire a pădurilor în

arii protejate.

Art. 58. Zone de dezvoltare durabilă a activităţilor umane sunt zonele în care se permit activităţi de investiţii/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabila a resurselor naturale şi de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversitatii.
În cazul în care se solicită emiterea unui aviz pentru executarea unor activităţi de investiţii/dezvoltare, investitorul/proprietarul trebuie să se asigure că zona vizată este inclusă în intravilanul unităţii teritorial administrative pe raza căreia este situată.
Orice obiectiv amplasat în aceste zone trebuie sa respecte specificul arhitectonic tradiţional local.

Art. 59. Procedura de avizare a activităţilor permise in PNCNB

Conform prevederilor OUG 57/2007 autorizaţiile se emit de către APNCNB cu acordul Consiliului Ştiinţific şi CMN(pentru zona de protecţie strictă)
Solicitările pentru eliberarea unei autorizaţii, pot fi transmise către APNCNB de către persoanele juridice sau fizice interesate.
Pentru facilitarea obţinerii avizului din partea CŞ, solicitările vor fi înaintate APNCNB cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data preconizată a începerii activităţilor. APNCNB va întreprinde demersurile necesare către CŞ, iar pentru zona de protecţie strictă(ZPS)şi către CMN .
Răspunsul se va comunica în termen de 20 zile solicitantului (obţinerea sau refuzul autorizaţiei).
Solicitările pentru autorizarea de activităţi în aria protejată pot fi făcute pentru un termen de până la 1 an, după care acestea trebuie reînnoite, cu menţionarea concretă a perioadei pentru care se face solicitarea.
În vederea obţinerii unei autorizaţii pentru desfăşurarea de activităţi în aria protejată, solicitarea în forma scrisă înaintată APNCNB va cuprinde:
  • obiectivul sau obiectivele pentru care se solicită autorizaţia;
  • activităţile pentru care se solicita autorizaţia;
  • durata pentru care se solicită autorizaţia;
  • prezentarea organizaţiei sau a persoanei fizice;
  • componenţa echipei cu ocupaţia şi rolul fiecăruia;
  • metodele şi tehnicile de lucru;
  • datele de contact ale persoanei care solicita autorizaţia;

  • Înainte de emiterea autorizaţiei, APNCNB poate solicita acestuia informaţii suplimentare, referinţe şi recomandări.
    În termen de 15 zile de la încheierea activităţii autorizate, solicitantul va înainta către APNCNB un raport asupra activităţilor desfăşurate, raport care va fi însoţit de copii ale materialelor relevante obţinute pe parcursul desfăşurării activităţii, acestea urmând a fi utilizate în condiţiile stabilite de ambele părţi. APNCNB poate solicita detalierea unor aspecte ale raportului prezentat. Obţinerea unei noi autorizaţii pentru desfăşurarea activităţilor în parc este condiţionată de remiterea către APNCNB a raportului. Pentru motive întemeiate, la solicitare, APNCNB poate accepta prelungirea acestui termen.
    Notă: Pentru acelaşi obiectiv, în interiorul aceluiaşi interval de timp, pot fi emise autorizaţii către mai mulţi solicitanţi, numai pentru derularea de activităţi diferite, urmând ca aceştia să convină, dacă este cazul, asupra modalităţilor de desfăşurare a activităţilor.
    Refuzul autorizării activităţilor solicitate va fi însoţit de o motivare.
    În vederea informării publicului, APNCNB va face cunoscut pe site-ul său autorizaţiile emise, cu precizarea persoanei juridice sau fizice autorizate, duratei autorizării şi tipului de activitate autorizată.
    Precizări:
    În cazul în care se solicită emiterea unui aviz pentru executarea unor activităţi de investiţii/dezvoltare în zona de dezvoltare durabilă a activităţilor umane , investitorul/proprietarul trebuie să se asigure că zona vizată este inclusă în intravilanul unităţii teritorial administrative pe raza căreia este situată.

    Orice obiectiv amplasat în aceste zone trebuie sa respecte specificul arhitectonic tradiţional local.
    Autorizarea activităţilor de recoltare a fructelor de pădure, a plantelor medicinale şi a ciupercilor se va face în urma elaborării unui studiu de evaluare a capacităţii de suport la recoltare a speciilor pe an şi unitatea de suprafaţă, pentru ca această activitate să nu afecteze dezvoltatea şi capacitatea de înmulţire la nivel de individ şi să se poată menţine perenitatea ecosistemică.
    Autorizarea păşunatului va fi permisă în zonele neforestiere şi în urma elaborării unui studiu privind capacitatea de suport a vegetaţiei pe categorii de animale.
    Autorizarea amplasărilor de stupine se va face în baza unor angajamente ferme din partea solicitantului: pentru asigurarea unei securităţi a turiştilor, stupinele vor fi amplasate la o distanţă mai mare de 300 metri de traseele turistice, pentru evitarea degradării cadrului natural nu este permisă aducerea de animale domestice (câini, păsări, etc) în vatra stupinei, nu este permis focul direct pe sol şi nici compacterea acestuia; toate aceste prevederi urmănd a fi specificate într-un contract ce se va încheia între apicultorul solicitant şi APNCNB.
    Personalul APNCNB va controla şi răspunde de modul de desfăşurare al activităţilor autorizate a fi desfăşurate pe teritoriul Parcului.

     

    FINANŢAREA ACTIVITĂŢIILOR

    Art. 60. Finanţarea activităţilor APCNB se asigură din fonduri provenite:
    a. din finanţări rambursabile şi nerambursabile;
    b. de la Regia Naţională a Pădurilor,
    c. activităţi proprii;
    d. subvenţii, donaţii, sponsorizări.
    e. din bugetul de stat al autoritătilor locale.

    SANCŢIUNI

    Art. 61. Încălcarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională, penală, materială sau civilă conform legislaţiei în vigoare.


    Art. 62. Încălcarea altor prevederi ale Regulamentului se sancţionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

    Art. 63. Sancţiunile stabilite în prezentul Regulament se pot aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice conf. :

    - Codul silvic – Legea 26/1996.
    - Legea 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
    - Legea 407/2006 legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic
    - OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor aprobată şi modificată prin Legea 180/2002

    - OG 635/2002 privind termenele, modalităţiile şi perioadele de exploatare a masei
    lemnoase din păduri şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier.
    - HG 427/2004 privind circulaţia materialelor lemnoase, modificată prin HG 2183/2004.
    - OUG 195/2005 privind protecţia mediului aprobată prin Legea 265/2006.
    - OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale a florei şi faunei sălbatice.
    - O.M.185/2006 privind împuternicirea personalului silvic din cadrul administraţiilor parcurilor naţionale şi naturale în vedrea constatării, pe raza acestora, a faptelor ce constituie contravenţii şi infracţiuni prevăzute în Legea 407/2006.

    CAPITOLUL IV

    DISPOZIȚII FINALE

     

    Art.64. Aplicarea prezentului Regulament se face de către personalul APNCNB. Personalul împuternicit să aplice Regulamentul îşi va dovedi identitatea cu legitimaţii eliberate de autoritatea centrală de mediu.

    Art.65. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se va face de către persoane împuternicite.

    Art.66. Prezentului regulament poate fi modificat cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protectia mediului, la propunerea APNCNB, cu avizul Consiliului Ştiinţific şi cu avizul Academiei Române.

     

    Prezentul  regulament  este aprobat  de  către CONSILIUL  ŞTIINŢIFIC